Amintiri cu miros de iubire

amintiri-cu-miros-de-iubireTot la tine ma gandesc! Nu mai suport acest lucru. Cand merg pe podeaua rece simt un cutremur. Acest cutremur imi aminteste de acele nopti cand eram amandoi. Ma luai in brate ca pe o mireasa si ne duceam in camera cea mai din fund. Acolo, intre cei patru pereti, se intampla toata magia. Ne tineam in brate ore in sir fara sa ne deranjeze cineva, fara sa ne dam drumul. Dormeam impreuna acolo, vorbeam despre tot in acea incapere.

Fereastra cu perdeaua galbuie, prafuita de atatia ani, nu lasa decat o raza de-a soarelui sa intre in camera noastra si sa ne mangaie fata. Albul imaculat imi inspira puritate, atat mie cat si tie. Eram in lumea noastra, nimeni si nimic nu ne deranja. Odata ce intrai acolo iti era greu sa mai iesi. Ceilalti nu ne intelegeau ce vedem noi la o camera alba, dar eu stiam ca suntem facuti pentru acea incapere. Nu puteam sta mult unul fara altul. Nimeni nu avea voie sa intre acolo. Noi aveam cheia si doar noi puteam intra.

Dupa atatia ani, unde am trait clipe minunate impreuna, magia s-a rupt. Se pare ca raul ne-a luat prin surprindere. Zile, luni, chiar si ani plang, plang fara incetare. Nimeni nu ma aude, sunt singura, iar acum tu nu mai esti cu mine. Sufar… pentru ca ai murit. Fara tine nu mai am viata, am ajuns o stafie care sta inchisa intre cei patru pereti ai camerei. Stau si ma gandesc cum a trecut timpul atat de repede. Nisipul din clepsidra vietii tale s-a scurs prea repede. Nu meritai acest lucru.

Intru incet cu pasi marunti intr-un labirint si nu mai pot iesi, iar acest lucru doare. Ma invart in cerc si ma duc in stanga, in dreapta, sa caut, dar nu-mi gasesc raspunsul. In acest labirint sunt o mie de raspunsuri, dar nici macar unul care poate fi adevarat. Poza ta imi mangaie sufletul si imi aduce aminte de tine cu o mare durere in inima. Nu mai am pe nimeni. Amandoi eram orfani si ne petreceam timpul impreuna de cand aveam sapte ani. De pe la varsta adolescentei ne-am apropiat foarte mult unul de celalalt, asa ca am ajuns sa ne iubim de parca viata noastra ar fi depins de acest lucru. Daca ne aveam unul pe celalalt, nu ne mai trebuia nimic.

Acum ca am ramas doar eu singura, fara nimeni, ma uit in gol de parca te-as vedea pe tine. Oriunde ma uit imi apari tu in fata ochilor, nu pot dormi, nu pot face nimic. Stau sprijinita intr-un colt intunecat al camerei, iar poza ta o am in mana. Dupa ani si ani de stat intr-o cusca, cu un stres care nimeni nu si-l poate imagina, aflu tot adevarul. Moartea ta am fost eu. Te tineam doar pentru mine, iar asta te afecta psihic. Nu-mi dadusem seama, dar aveai probleme, iar faptul ca stateai doar cu mine te deprima, chiar daca tu nu aratai acest lucru. Ani in sir am stat in coltul meu si m-am gandit, iar acum am gasit raspunsul. Desi e prea tarziu e mai bine decat niciodata.

Google+FacebookTwitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *