Dum spiro, spero

asteptare-pe-viataAi plecat, sau mai bine spus nu ai venit. M-ai lasat intr-un intuneric meschin care imi tot canta Bach. Nu are nici voce, nici ureche muzicala. Vreau sa alerg sper tine, sa te strang in brate cu toata puterea, iar apoi sa mangaiem stelele cu obrazul. Vreau…te vreau in infinit, legat la ochi cu suvita mea roscata, decolorata de lacrimile noastre. Te astept langa peretele pe care ne-am pictat viitorul cu litere grecesti, mai trebuie doar sa-l impodobim cu impozantul OMEGA, iar pentru asta vom folosi sangele meu.

Unde esti? Mi-ai promis ca vei fi aici atunci cand apusul candid al soarelui va fi spre sfarsit si va imparti cerul intr-un zid galben si un acoperis de safir,mi-ai spus ca vom urmari impreuna minunatele ciocniri dintre atomi, care dau forma materiei, dezvaluie energiile, creaza individualitatile in unitate, proportiile in intindere si, prin lumina, fac sa se nasca frumusetea. Sunt singura, mi-e frig si frica de convalescenta asta a sentimentelor contradictorii care pluteste prin aerul rece. Intre noi doi e aceeasi diferenta ca intre un inger cu aripi de lebada si un demon cu aripi de vultur.

Te-ai ratacit prin labirintul acela nesfarsit de la inceputul drumului, nu-i asa? Ti-am spus de atatea ori sa ai grija de sufletul tau, sa nu eziti nici macar o biata fractiune de secunda pentru ca acel loc se va hrani cu slabiciunile tale si iti va devora toate sentimentele. Da, inclusiv cele pentru mine. Lasa-ma sa te ajut, lasa vocea mea parfumata cu iubire sa patrunda prin fereastra sufletului tau si apoi urmeaz-o. Ai doua iesiri: ori o iei razna, ori devenim amandoi legenda. Esti pregatit? Deschide usor, cu naturalete, fereastra din cuvinte fragile,iar glasul meu suav te va calauzi catre iesirea din acest labirint lugubru.

Mi-a fost dor de acest loc, nu am mai pasit de mult timp pe gandurile tale timide. Aud cum muzica lor rasuna precum melodia fredonata in surdina de o fetita in rochie aurie si observ cum sufletul tau, dezorientat, incearca sa se armonizeze si sa ia parte la aceasta simfonie livreasca. E inspaimantat. Ma apropii usor de el si-l iau in brate.Intunericul nu mai poate exista in imbratisarea iubirii sincere. Iubirea noastra e frumoasa in amandoua chipurile :si ca stil si ca ritm. Stilul este forma idealului, iar ritmul ii este miscarea gratioasa. Iubirea e scara raiului, hai sa o urcam impreuna, asa cum o faceam in trecut, dar acum tine-ma strans si nu te speria de chipul desavarsit al ingerilor. Ei ne vor insoti pana la capat, chiar si dupa capat.

Inca iti tin sufletul de mana. Zambeste sfios, e de bine. In vremea petrecuta cu tine am invatat sa fac din fiecare clipa o sarbatoare, sa nu ma tem de viata-o enigma creata si descoperita la nesfarsit- sa nu ma abtin de la saruturile naive, noapte, in parc, in ploie, sa las clipele sa ma innebuneasca, sa imi clocoteasca pulsul cand te zaresc, sa am curajul sa traiesc soarele, sa rad astfel incat sa ma auda tot Universul, sa ingenunchez lumina, sa te iubesc, sa te iubesc, sa te iubesc. Sunt cuprinsa de-o stare de beatitudine, aproape ca uitasem cat de bine imi e langa sufletul tau. Simt ca nu mai vreau sa plec, sunt in stare sa ma agat de cel mai insignifiant gand al tau si sa nu-mi mai dau drumul niciodata. Sunt prea egoista? Te rog, nu raspunde.

Cred ca sufletul tau a inceput sa ma recunoasca. Labirintul nu mai pare la fel de sumbru acum si parca iesirea este asa de aproape, e aidoma unei luminite difuze. Oare cand vei reusi sa evadezi din acest labirint interminabil, voi fi nevoita sa ies pe fereastra din cuvinte fragile, metamorfozate bineinteles in paznici fermi cu chip angelic ai sufletului tau? Ma voi izbi fara voia mea de peretele din amintiri elegiace si voi fi azvarlita inapoi in ploaia nemiloasa, lacrimile mele urmand sa se confunde cu cele ale ingerilor? Cine va avea grija de mine, iubitule? Uneori e mai bine sa-ti pierzi speranta decat sa-ti pierzi vremea sperand.

A sosit momentul. Simt cum sufletul tau incepe sa-mi dea drumul la mana, zambind in continuare. Ti-am spus vreodata ca prima data m-am indragostit de el, iar mai apoi de tine? Cred ca niciodata nu am avut curajul sa-ti spun cu adevarat ce simt, am fost coplesita de un sentiment intens de frica, mi-era teama ca voi pierde si acea mica parte din tine pe care mi-am insusit-o: sprijinul pe care mi-l ofereai. Dar acum, cand sufletul tau ma imbratiseaza pentru ultima oara, sunt convinsa ca am gresit. Acesta ar fi putut fi un alt inceput, un mod de a tinti luna si de a deveni una dintre stele. Te rog, fii bland si tu cu sufletul meu, iar daca vrei sa-l arunci in ploaie, fa-o, dar macar arunca-l peste acel perete indurerat. A, era sa uit: mai saruta-ma o data si tine-ma in brate asa cum nu ai facut-o nicicand.Te iubesc. Ai iesit din labirint.Te iubesc. Fugi. Te iubesc.

Ploua de atata vreme, parca plange insasi materia. Te astept langa peretele pe care un inger cu aripi de lebada a inceput sa scrie cu sangele meu scrisori de bun ramas. Inca te astept. Durerea e exemplul suprem de iubire neimpartasita. Daca-ti spun acum ce simt, sufletul meu se va vindeca iar noi vom dansa intr-un ocean de fericire albastra? Ia-ti sufletul in brate si hai sa atingem iubirea absoluta. Te voi astepta aici mereu pentru ca te iubesc, iar atunci cand iubesti timpul nu se mai masoara in secunde, ci in visuri, sperante si dorinte legate de persoana iubita. Sunt sigura ca vei ajunge pana la urma la mine, iubitule. Acum imi dau seama ca stii ce simt si sunt convinsa ca si tu simti la fel, e atat de simplu, firesc, sublim. Esti tu, sunt eu, vom fi noi. Doar noi doi.

 

Google+FacebookTwitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *